Rezultate slabe la rezidentiatul pe post

Rezultate slabe la rezidenţatul pe post

Mihaela Năftănăilă
Luni, 23 Iunie 2008

CONCURS. Cei aproape 1.000 de candidaţi de la examenul de rezidenţiat desfăşurat ieri vor afla miercuri rezultatele finale.

Deşi concurenţa la rezidenţiatul pe post a fost de un concurent pe loc, iar o treime din subiecte au fost identice cu cele de la examenul din noiembrie anul trecut, majoritatea participanţilor la concurs nu au obţinut mai mult de 650 de puncte din maximum de 950.

„Concursul a durat patru ore, iar organizarea a fost bună. După depunerea contestaţiilor, se vor afla şi rezultaele finale“, a declarat Mircea Tampa, preşedintele Asociaţiei Medicilor Rezidenţi din România, supraveghetor în cadrul concursului.

Pentru acest examen, ministrul sănătăţii publice a scos la concurs posturi de specialişti care nu s-au ocupat de mai bine de zece ani. Majoritaea sunt în oraşe de provincie mici, cu deficit de medici. Absolvenţii care nu au optat pentru rezidenţiatul pe post îşi vor încerca norocul la toamnă. „Bibliografia, tematica şi examenul vor fi similare celor de anul trecut“, spune rectorul Florian Popa, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“, din Bucureşti.

Sursa: Evenimentul Zilei