Medicii români pleaca în strainatate

De la începutul anului, două mii de medici din România şi-au depus actele pentru a pleca din ţară.

Majoritatea sunt medici rezidenţi care – odată cu aderarea României la Uniunea Europeană – aleg să profeseze în alte state membre ale UE.

“Sunt peste două mii care au actele depuse şi care au plecat sau nu, e mai greu de spus, dar au căpătat actele de echivalare a specialităţii. Vorbesc de anul acesta. În rest, în fiecare an plecau câteva sute în Statele Unite, singura ţară care primea medici, şi eventual Canada”, spune Mircea Cinteză, preşedintele Colegiului Medicilor din România.

În România există în jur de 50 de mii de doctori, iar principala nemulţumire a celor care pleacă este legată de nivelul salariilor şi condiţiile de muncă.

Cei mai mulţi care pleacă sunt medici rezidenţi

Numărul medicilor emigranţi s-a înmulţit constat în ultimii ani.

Clara Fatu, directoarea Asociaţiei Medicilor Rezidenţi, este de părere că fenomenul reflectă deficienţele sistemului sanitar românesc.

“Având în vedere condiţiile de muncă de aici din ţară şi salariile, este normal să avem de-a face cu acest fenomen de emigrare a tinerilor medici în statele Uniunii Europene, unde sunt plătiţi mult mai bine. Salariul unui medic rezident aici este cam de 150 de euro, iar în statele UE el poate ajunge şi la 2000 de euro pe lună”, spune Clara Fatu.

Doamna Fatu adaugă că majoritatea covârşitoare a celor care pleacă sunt medici rezidenţi. Adică tineri absolvenţi, care – potrivit legii – sunt obligaţi să acumuleze experienţă până la 7 ani muncind în spitale, înainte de a deveni specialişti.

 Având în vedere condiţiile de muncă de aici din ţară şi salariile, este normal să avem de-a face cu acest fenomen de emigrare a tinerilor medici

Clara Fatu

În această perioadă primesc salariu în jur de 150 de euro, adică până la şase sute de lei noi pe lună.

În plus, ei nu beneficiază de anumite drepturi, cum ar fi plata gărzilor, decât în limita bugetelor spitalelor.

Şi după rezidenţiat salariul e foarte mic, spune Clara Fatu – care adaugă că ea însăşi îşi caută de lucru în alte ţări.

A fost deja în Malta pentru un schimb de experienţă şi intenţionează ca anul viitor să plece definitiv din România.

“Cred că până în 2009 vom avea de-a face cu un mare val de emigrare de aici. Este foarte mare acest număr. Într-adevăr, vor mai rămâne, dar probabil cei care au posibilitatea continuării profesiei aici, în ţară. Mă refer la cei care au părinţi în domeniu, să-şi continue meseria într-un cabinet deja făcut”, mai spune Clara Fatu.

Problema ar fi situaţia medicilor care rămân în ţară

Camera Federativă a Medicilor, de cealaltă parte, spune că nu plecarea medicilor ar fi problema, ci situaţia celor care rămân.

Preşedintele organizaţiei, Dan Pereţianu, spune că în România ar exista mai mulţi medici decât în alte ţări dezvoltate, raportat la numărul de locuitori.

Pentru mine mai grav este faptul că ministerul nu reuşeşte să distribuie doctorii aşa cum trebuie

Dan Pereţianu

Domnul Pereţianu adaugă însă că salariile sunt mult sub media europeană.

“Singura întrebare care se ridică asupra faptului că doctorii pleacă este că în alte părţi sunt mai bine plătiţi. Pentru mine nu este aşa de grav că pleacă 2000 de doctori. Pentru mine mai grav este faptul că ministerul nu reuşeşte să distribuie doctorii aşa cum trebuie, prin mecanisme – ca să le spun aşa – economice, şi nu mecanisme administrative cum era înainte, adică te duci acolo obligatoriu”, spune Dan Pereţianu.

În România există în jur de 50 de mii de medici, dintre care 10 mii sunt rezidenţi.

Acestui număr se adaugă în jur de 15 mii de stomatologi.

Cei mai mulţi doctori aleg să profeseze în oraşele mari, unde numărul clinicilor private de specialitate s-a înmulţit semnificativ în ultimii ani.

La ţară şi în oraşele mici e criză de medici, iar spitatele mici sunt subfinanţate şi slab dotate cu aparatură medicală.

Sursa: BBC 13 August, 2007

http://www.bbc.co.uk